Astazi tata e mort.

Pe cand iesea Ceausescu la balcon ultima oara, tata era in Bucuresti cu fratele meu mai mic. Nu-mi amintesc de ce nu eram cu ei, dar stiu ca erau plecati ca sa caute paine si cateva kilograme de mere prin pietele pustiite din centrul capitalei.

In sat domnea o atmosfera stravezie, ceva plutea in aer, invizibil si totusi greoi, o amorteala diferita de alt inceput de iarna. Aveam 13 ani si ma pomeneam ca astept ceva, fara nume, fara forma, fara sa stiu de ce.  Era ca o febra ciudata, ca un debut de boala.  La scoala un coleg imi soptise ca tatal lui auzise la Vocea Americii vesti ciudate din Timisoara si Brasov.  Lumea era in strada si se tragea. Tata asculta si el parca mai febril in ultima vreme la radioul cocotat pe un dulap.  Statea in picioare pe un scaun si invartea potentiometrul injurand cand sunetul era distorsionat sau disparea minute bune.  Din cand in cand ii altoia un pumn.  Parintii mei discutau aprinsi pana in noapte, cu bunicii, cu cativa cunoscuti, ne spuneau sa nu cumva sa repetam la scoala ce auzeam.

Cerul era ca un tavan vopsit cu fum de lumanare si se lasa pe noi cu toata greutatea. Strabunica mea iesise in ziua aia pe prispa cu o sticla de tuica plina cam trei sferturi. Turnase un pahar si il pusese pe parmalac, cum pui o momeala. Statea cu mainile incrucisate pe baston, privind severa cum Ion, zis Dracul, om bun la toate, invarte un baros si implanta pene ruginte intr-o buturuga noduroasa. De jur imprejur zaceau in dezordine busteni si radacini taiate cu drujba, si rumegus imprastiat si parfumat. Dracul era rosu la fata si transpira ca un cal de sanie. In ciuda frigului purta doar o camasa rupta. Mirosea a sudoare, a tutun acru si a tuica.

Romania Unrest 1989 Romania       Revolt      Soldier    1989 revolutie 89

„Hai bre ca mai beau o gura…”

„Te ia dracu, Dracule! ce munca-i aia ma, cu gandul la bautura? D’abia te-ai apucat de ele! Mai treaba faceam cu tiganca aia. Bea, da’ e vrednica. Bei cand termini si iti dau banii diseara, cand vad lemnele asezate pe prispa. Daca vrei, iti dau o farfurie cu fasole si o cana cu apa, atat!“

Dracul a inceput sa rada, s-a sters pe frunte si s-a uitat la mine.

„Mata-mare e mai rea decat boierii pe vremuri, nepoate! Ce bre, mananc fasole toata ziua? Si cand m-ai vazut matale ca beau apa?! Daca nu faci treaba te bate cu bastonul, nepoate…!“

Isi aprinse o tigara mototolita, si cu ea in coltul gurii, ridica barosul deasupra capului.

„Pazea!“

Buturuga parai si in carnea ei crapata se vedeau nodurile implantate haotic.

Imi inghetau picioarele si am luat-o din loc. Nu era multa lume pe ulita. Cativa caini alergau o catea in calduri, o masa de cocoase de blana pestrita si murdara, rostogolindu-se din sant in sant.

Am taiat-o pe linia tiganilor unde stateau bunicii. Un om pe bicicleta trecea agale, negru ca un taciune. Ceva scartaia insuportabil cand pedala lenes, dar nu parea sa-l deranjeze.

Bunicul mi-a zambit cand m-a vazut intrand. Ducea o galeata cu apa inspre cosarul vacii.

Bunica curata porumb ascultand la radio. Umpluse aproape o tarna. Multe boabe erau partial roase de soareci si ii raneau mainile ca o razatoare.

Dintr-o data o vad ca se opreste, si da radioul mai tare fara macar sa imi raspunda la “saru’mana”.

„Ia vin-o tataie, lasa galeata si vino repede!”

la radio se dadea un comunicat important pentru tara. „Dictatorul a fugit“, zicea o voce nesigura si gafaita, si apoi se relata ceva despre piata Victoriei si multimea adunata. Informatiile veneau dezlanat si cu pauze de emisie. Bunica isi tinea respiratia. Bunicul parea ca plange, insa ieseau doar lacrimi pe un chip impasibil. Isi arunca in sus basca cenusie si ii aparu parul ravasit, rar, transpirat. Pielea capului era alba la tample si se vedeau urme de la sapca.

Informatiile ne bombardeaza, alte voci se fac auzite, e agitatie, pe alocuri nu se intelege nimic.

„Gata mamaie, am scapat de dictator…“, zise bunicul surazand melancolic.

Bunica, putin incredula, il intreaba:

„Asa sa fie?”

Apoi se intoarse catre mine:

„Ma, tactu-i la Bucuresti cu ala micu, nu? Du-te acasa si sa vina si la noi cand se intoarce… asta chiar azi s-a gasit sa mearga cu copilu’ acolo…”.

Bunicul isi sterge fata. Isi ia sapca din poteca, o scutura. Opreste radioul. Priveste inspre camp, peste padure, inspre Bucuresti, are privirea fixa. Poate se gandeste la viata lui irosita de comunism? Poate se gandeste la randurile de vie scoase cu escavatorul de oamenii cooperativei cu doi ani in urma? La nucul in care soferul beat se opintise o jumatate de zi ca sa-l rapuna? A stat culcat pe flanc cu frunza verde vreo saptamana. Poate daca il ridicam inapoi prindea iar radacina si astazi era aici plin de ciori si gol de frunze, dar viu, si-ar fi frematat cu noi.

„Hai ca nu vine nimeni sa ne faca treaba in curte. Mamaie, da-i boabe porcului ca ia’uzi ce guita. Ma duc sa bag niste coceni la vaca. Du-te copilule acasa cum a zis ma-ta mare si vino cu tac-tu aici cand se intoarce.“

Pe drum mi se umpluse cinemaul de ganduri, cum va fi la scoala, daca se va opri iar curentul, daca-o sa vad desene animate mai mult de cinci minute duminica la televizorul mic cat un hublou al strabunicii, daca-o sa mananc in sfarsit banane sau portocale pe saturate.  Nu prea stiam bine la ce sa ma gandesc prima data. Oare se va gasi ulei la alimentara, sau zahar? de maine?! Oare securistul care venea regulat sa il intrebe pe tata de ce nu vrea sa se faca membru de partid, (ca inginer trebuia sa dea exemplu -tata raspundea invariabil ca nu se simte pregatit, ca inca nu e demn de partid – cu timpul ii facusera salariul cel mai mic din inteprindere si il mutasera disciplinar de cateva ori pana ajunsese intr-o metalurgie toxica care semana cu un decor de film apocaliptic…), o sa inceteze sa apara cu pardesiul lui vinetiu si chipul de carton? Oare sanctiunile dictate de primar impotriva noastra se vor opri?

Un vecin al bunicilor statea absent la drum pe o banca de lemn si fuma. De la o ferestra in spatele lui se auzea muzica populara.

O babuta zgornea cu un arac cainii care copulau compulsiv chiar langa uluca sa.

La noi in curte Dracul avansa incet dar sigur. Langa el se adunase un morman serios de lemn spart. In timp ce muncea discuta cu strabunica, ce a facut cutare, cum a facut un gard fara sa fie platit si cum a furat un alt betiv niste gaini si, pentru ca era prea beat, cum adormise langa ele unde l-a gasit militianul a doua zi.

I-am intrerupt:

„Bre, am auzit la radio la mamaie ca a cazut dictatorul, Ceausescu a fugit, si ca e lume pe strada si ca e balamuc mare!“

Romania       Revolt       People    1989Le spuneam c-o lume se prabuseste in jurul lor si ei stateau acolo absenti.

Strabunica s-a uitat putin la mine si apoi si-a sters ochelarii cu batista. Ion Dracul a intrerupt cateva secunde spartul lemnelor, a luat o gura de tuica si a scuipat in palme apucand iar toporul.

„Mamica-mare, ce-a fost, ce-o fi, noi trebuie sa spargem lemnele, sa le punem pe prispa. Du-te la masa, si vino-ncoa dupa aia sa-l ajuti pe Ion sa le aseze, te roaga mamica. Ce crezi ca facem acuma, ca lasam totul balta, c-a plecat Ceausescu? Mamica mare, am vazut doua razboaie, am pascut vaca in padurea regelui, am vazut Dementul… am fost mereu saraci, mergem cu ele asa, lumea nu se schimba in doua zile manca-l-ar mamica.”

Apoi relua pentru Ion:

„Nu mai da ma la nod ca rupi toporul si iar trebuie sa merg la fierar, ca da dracii-n dintii tai! Vezi ca daca mai bei te dau afara din curte, pai ce crezi ca nu te vazui?!“

Dupa care zise si pentru sine, cu un oftat:

„Ta’su s-a gasit char azi sa plece cu ala mic la oras… dar-ar dracii-n gura lui, of of…”

In casa mama asculta nervoasa stirile care se deversau. Imi pusese pe masa o farfurie cu mancare de cartofi. Fara sa zica nimic, facea naveta din casa pe terasa din doua in doua minute si scruta in directia drumului pana-n intersectie. O vedeam cum vorbeste cu strabunica care cauta sa o linisteasca.

Pe seara, tata a aparut razand si din drum a ridicat mainile si a strigat „victorie“. Fratele meu mai mic radea si el. Alerga prin curte, ca un ied. „Victorie!“

Lemnele erau aranjate pe prispa strabunicii, Dracul statea langa ele cu paharul de tuica in fata si zambea.

„Hai ma c-am stat cu sufletul la gura din cauza ta, chiar azi plecasi cu copilul, si ai venit si fara paine vaz…”

„Ce paine bre? ha HA! am invins, dictatorul a fugit, ce paine? Libertate, mamaie! Painea nu are gust, fara libertate. Sa va pup!“

Tata ne-a pupat pe rand, l-a pupat si pe Dracul, care radea confuz si nu scapa paharul din ochi.

„Eram pe Lipscani cand a inceput vanzoleala. Alerga lumea de colo-colo. Unii alergau dupa niste militieni. Niste militari se pupau cu oamenii. Se rupeau pancarte de la miting. Apoi, pe o straduta, ne-au blocat scutierii, aveau niste casti albe si bateau cu bastoanele in scuturi, tropaind. Asta micu s-a speriat, a inceput sa planga. I-am zis, nu mai plange ma tata, traim istoria in direct. L-am luat in brate si-am fugit cu el unde fugea si multimea. Pe alta strada, iar scutierii, tot asa, tropaind. La un moment dat, am ajuns prin spate pe la Unirea. Din niste furgonete tocmai ieseau alti scutieri, gata sa tropaie si ei. Ma gandeam, ce dracu -scuza-ma, Ioane- astia tropaie in tot Bucurestiul, nu mai iesim de aici. Asta micu plangea in nestire. Ii ziceam, e istorie ma, nu plange, e istoria ta! Pana la urma ne-a luat un autobuz si am ajuns la Baneasa, si de acolo ne-a luat un baiat cu o Dacie de abia pe seara, ca era circulatia oprita. Postul ala de militie de la Otopeni era devastat, nici urma de militieni, nici de securisti! Maine plec la Televiziune cu prietenul meu de la Peris, l-am vazut pe drum si am hotarat!”

„Ma, tu ai inebunit? Cu copiii? Macar nu lua copiii cu tine, ma, zevzecule…”

Strabunica a dat suparata din cap si a intrat in casa.

Ion Dracul si-a pus cojocul, a baut ultimul pahar de tuica si a plecat si el.

Mai tarziu urmaream cu totii la televizor, in valuri, imagini cu oameni in pulover sau purtand cojoace care se agitau in toate directiile. Intre ei unul parea mai calm si mai organizat, parca stia ceva ce altii nu stiau.

Tata turuia, era transfigurat. Dadea cu pumnul in televizor ca sa opreasca imaginea care tot sarea.

Cineva l-a chemat la primarie sa il puna primar. Ne-a povestit ca erau niste betivi acolo care voiau sa linseze oameni din garda primarului. Primarul fugise din sat cu nevasta. Tata le-a zis sa plece si sa vina a doua zi linistiti. Le-a zis ca nu-l intereseaza sa fie primar, ca vor fi alegeri. Pe ceilalti i-a asigurat ca nu vor fi linsati, i-a sfatuit sa plece acasa si a lasat cativa oameni sobri si linistiti sa pazeasca primaria.

Mama a incercat pana tarziu in noapte sa-l convinga sa nu mearga a doua zi la televiziune.

Cand am adormit in prima noapte de libertate, mi-am retrecut tot filmul zilei si nu stiu de ce, am inceput sa ma gandesc ca poate n-o sa vina totul chiar asa de rapid pe cat am fi vrut noi. Nu se vedea nicio schimbare in sat, niciun semn ca schimbarea e in mars, si cand ai 13 ani vrei schimbari pe banda rulanta, vrei sa le pipai, sa te loveasca, sa te tina ca intr-un carusel scapat de sub control.

A doua zi tata a plecat dimineata devreme cu prietenul lui la televiziune. La televizor se spunea ca se trage in zona aia si oamenii fugeau ca iepurii dintr-o parte in alta, manati de grindina fierbinte care se revarsa asupra lor ba de la un balcon, ba de la o fereastra, uneori din senin. Era ca un exercitiu absurd, dar munitia era reala.

Romania       Revolt     People    1989Astazi, din cate aud, in satul nostru oamenii care se temeau sa fie linsati odinioara sunt pe cai mari in jurul primariei, prosperi. Isi cumpara functii, diplome, respect, frica, barci de salvare, locuri de veci din marmura, locuri la gradinite private, camere izolate in spitalele ruinate, locuri in parlament, masini capitonate, garduri de fier forjat care sfideaza cerul, vacante in Alpi, un viitor pentru copiii lor, isi cumpara linistea si dreptul de a cumpara in tihna tot ce le pofteste inima in continuare. Casta „esalonului doi“ si-a zidit democratie privata intr-un sfert de secol.

Astazi tata e mort.

Astazi, dupa atatia ani, cand lumina de afara e pala ca lumina acelor zile, aici in Germania, departe de locurile materne, inima imi ingheata. Tata visa ca noi sa traim intr-o lume libera, unde oamenii nu stau la cozi la paine, unde lumea e colorata si vesela. Uneori vedeam la telejurnal, cand era curent, vesti despre carnavalul din Germania, nu stiu de ce lasau sa treaca asta, era ca o bataie de joc, dar noi urmaream muti si apoi tata ne spunea:

„Noua, peste o jumatate de ora, ni se opreste curentul, de o saptamana umblam dupa butelie pentru aragaz. O sa va faceti lectiile la lumanare, avem numere cu sot si fara sot la masini si oricum nu avem benzina, stam in bezna ca in evul mediu, visam pachete de unt si macar o coaja de portocala de sarbatori si in lumea libera, oamenii defileaza la carnaval, in mii de culori, veseli, senini… e lumea unde vreau sa ajungeti si voi, copii! Viata nu este peste tot asa cum este la noi, sa nu uitati asta! Viata poate fi frumoasa.”

Comenteaza