Inainte de decembrie 1989 ascultam, ca toata lumea din tara aceasta, lumea care se saturase de „binefacerile” lui Ceausescu, „Europa libera”. Ascultam cu disperare si speranta. Aflasem ce se intampla la Timisoara si ma irita neputinta mea de a intreprinde ceva in semn de solidarizare cu timisorenii.

La vremea aceea lucram ca secretara la Intreprinderea de Aluminiu Slatina. In data de 18 decembrie , la ora 10 a sunat telefonul si o voce precipitata mi-a spus: „ La noi este dezastru. Se trage in populatie. Da telefon in toata tara sa afle toata lumea ce se intampla aici.” La telefon era o fosta colega de serviciu, care se mutase de mai mult timp in Timisoara.

Cand a venit in birou seful meu, directorul comercial al uzinei, i-am relatat cele spuse de colega mea. Directorul mi-a permis sa fac ceea ce imi ceruse colega mea, adica sa telefonez la toti colaboratorii nostri din tara si sa-i pun la curent cu ceea ce se intampla in Timisoara. Dupa orele de serviciu m-am intalnit la mine in casa cu doua prietene carora le-am relatat cele aflate de mine si ne intrebam ce am putea face in semn de solidarizare cu timisorenii. Ideea pe care am avut-o a fost aceea de a face niste manifeste pe care sa le imprastii in cartierul in care locuiam.

Am scris niste poezii pe care le-am multiplicat de mana, in doua nopti si o zi, iar in noaptea de 19 spre 20 decembrie, la ora 3.00 le-am imprastiat in cartierul meu. Am facut acest lucru de mana deoarece stiam ca toate caracterele masinilor de scris sunt inregistrate. Poeziile scrise de mine nu au valoare literara, dar era un mod de a ma manifesta, de a demonstra ca si in orasul meu oamenii simt la fel ca timisorenii. Am scris poeziile cu mana stanga si cu o manusa in mana, pentru a nu lasa amprente.

Prima poezie:

Ceausescule tu esti
Un tiran din Scornicesti.
Tot ce avem noi mai bun
Este carnea ta de tun.
Pe copiii-nfometati
Cu ce drept tu ni-i abati?
Miine vei da socoteala
Pentru foame, frig si boala
Sa platesti tu si ai tai
Voi toti, banda de misei!
Sa platesti tot ce-ai distrus!
Ce zici? N-ai nimic de spus?

A doua poezie:

Ieri leagan al culturii
Azi leagan al torturii
Orasul de pe Bega singereaza
Si-acei martiri calea ne-o lumineaza
Asteapta lor sa ne alaturam
Drumul spre libertate sa-l urmam.
Veniti cu totii fratilor romani!
Doar mai aveti ceva-n voi bun de la strabuni
Aceia nu au suportat calcaiul pe grumaz
Asa cum il avem cu totii azi.
Veniti cu totii catre libertate,
Tu moldovean, oltean, tu ardelean
Si tu de colo de la munte, vino frate
Sa nimicim cu toti regimul care
Ne suge vlaga ca o lipitoare.

A treia poezie:

Nu sint poet
Sint simplu om
Romin cu cugetul curat
Scriu acest rind
Si te condamn
Calau inveterat!
Nu sintem teroristi
Nu sintem huligani
Asa cum ne acuzi
Tu neam de sobolani.
In epoca de care
Mereu ai tai vorbesc
Doi tineri daca astazi
Se casatoresc
Nu au un strop de aur
Inele sa isi faca
Inele cum purtau un dac si-o fata daca.
Tu te-ai invesmantat in aur
Si-acum in locul clostii
Pe care toti o stim
Tu-ai devenit tezaur.
O jucarie la copii de vrem sa luam
Ceasuri intregi orasul colindam.
Venim , in fine, intristati acasa
In mana cu un praz
Si cu trei mere-n plasa.
Copiii se ridica de la masa
Tot nesatui.
E trist si frig in casa!
Noi la straini nu ne-am vandut
Tradare
Miselie? Si-umilinta printre noi? N-am vrut.
Tu esti acela care ne-ai luat
Mncarea si puterea si mandria
Si le-ai dat
Lui Khomeini, Gadafi si Arafat
Aceasta-i astazi Romania!
Tu huzuresti
La mare, munte si in Bucuresti
Si cand multimea-ti cere paine
O hulesti.
Calau ce esti!

Dupa ce am imprastiat aceste hartii pe care le-am numit „manifeste”, am plecat direct la birou unde am stat cu frica in san, mai ales pentru ca la putin timp dupa inceperea programului a intrat securistul uzinei in biroul meu si, cu o privire crunta, mi-a spus ca la ora 12 ma asteapta in biroul lui. Nu a mai fost cazul sa ma duc intrucat se organizase plecarea cu „contramanifestantii” inarmati cu bate, catre Timisoara. Dupa revenirea de acolo a securistului, nu l-am mai vazut decat atunci cand a devenit democrat. Intre timp a fost trimis sa lucreze in judetul Teleorman, asa cum s-a procedat cu toti securistii care au revenit in judetele lor de bastina dupa ce au inteles ca totul a fost o pacaleala, si-au scuipat in san si si-au zis, vorba lui Toparceanu: „Ce sa fie? Nu-i nimic. A trecut acceleratul.” Si apoi a fost bine. Au devenit oameni de afaceri sau pensionari cu pensii mai mari decat salariul presedintelui tarii.

Ar mai fi de spus mai multe despre „revolutia” de la Slatina (tot soiul de diversiuni, ca doar asa se face o revolutie in Romania, o revolutie a lui Iliescu).

In orasul meu nu a curs sange, dar avem revolutionari. E rusinos, dar e adevarat. Revolutionarii nostri au devenit mai apoi lideri de sindicat, astazi fiind niste romani prosperi, spre deosebire de cei ce sunt in carucioare cu rotile, in carje ori cu inimile zdrobite pentru ca si-au pierdut fiintele dragi (copii, sotii, soti, frati). Si au trecut 25 de ani de atunci, si fauna din Parlamentul, pentru care ei s-au sacrificat, s-a inmultit, iar Iliescu, marele vinovat al ticalosiilor de atunci si de mai tarziu, isi scrie cartile linistit, si noi nu stim nici astazi cine a ucis si schilodit atunci. Regret ca avand 70 de ani nu voi mai trai pentru a afla adevarul. Copiii mei stiu ca imi doresc acest lucru si atunci cand se va intampla, se vor gandi la mine.

Comenteaza