In anul Revolutiei, in 1989, aveam 12 ani, eram eleva in clasa a-6-a la Liceul German Hermann Oberth, actualul Colegiu Goethe. In vremurile acelea locuiam impreuna cu mama mea, tatal meu, sora mea si guvernanta noastra pe Str Iuliu Tetrat la Nr 8 avand vedere chiar in curtea Televiziunii Romane.

In seara cand a izbucnit Revolutia la Bucuresti, pe data de 21 decembrie 1989 la noi se afla bunica noastra. Imi amintesc ca in acea seara ea a ramas sa doarma la noi, nu s-a mai dus acasa, ea locuind impreuna cu bunicul pe str Victor Eftimiu la intrarea in Cismigiu, foarte aproape de Sala Palatului. Asa cum relatam, ea a hotarat in acea seara sa ramana la noi, parintii mei au aflat de pe la prieteni ca in acea seara se va iesi la Universitate pentru a se manifesta. Imi amintesc si acum, erau imbracati de plecare cand eu si sora mea, dar si bunica am insistat sa nu iasa din casa, sa nu plece, am inceput sa plangem si asa am reusit sa ii induplecam sa ramana acasa.

A doua zi de dimineata bunica mea a plecat la serviciu, lucra in spate la Sala Dalles, la un institut de proiectare. Cum a ajuns ne-a sunat si ne-a relatat cum pe Magheru se spalau trotuarele de sange, noaptea intrasera cu tancurile peste oameni, ne spunea sa stam in casa si le dadea indicatii adultilor sa aiba grija, de noi, cele mici. Imi amintesc ca tata era destul de agitat, nu imi mai amintesc daca fusese sau nu la servici, stiu ca am iesit cu totii in poarta sa asteptam puhoiul de manifestanti, care trebuiau sa vina din centru la televiziune. Printre ei, se afla si mama mea. Ne sunase de la serviciu ca nu o lasa sa se alature manifestantilor, a gasit o iesire si asa a fugit din institutie.

Stiu ca atunci cand mama a ajuns cu manifestantii, avea steaguri in mana, ne luase in brate si ne spusese ca de acum vom putea calatori unde vom dori si vom avea de toate. Eu si sora mea, micute fiind, nu pricepeam mare lucru, mai ales euforia adultilor, a parintilor mei.

Prea bine nu imi mai amintesc, dar stiu ca seara ne-am baricadat in casa, locuiam intr-o vila P+2 la parter, aveam un balcon imens cu scari ce dadeau din curte. Noaptea a sunat telefonul, suna bunicul sa ne spuna ca la Sala Palatului se trage. Incepuse si la noi, Atunci stiu ca ne-am speriat foarte tare. Se tragea cumplit, ne refugiasem cu totii la ai mei in camera, inclusiv cu guvernanta, Tanti Rosi.

Romania Unrest 1989Trageau, dadeau cu tancul, imi amintesc ca tata dormea, sforaia cand armata tragea cu tancul, iar noua si mamei nu ne venea a crede, se tragea inclusiv din curtea noastra, de sub geam. L-am trezit si am hotarat sa ne refugiem cu totii sus, la vecini la ultimul etaj. Asa am facut toate cele 3 familii din bloc ne-am refugiat la etajul 2, la familia Stanciu. Era deja dimineata. Se tragea inca, infernal, iar elicopterele zburau la nivelul cladirilor. Am stat acolo ore bune, apoi s-a hotarat sa ne mutam la etajul 1, au gandit adultii ca suntem mai in siguranta acolo. Si asa am fost gazduiti de catre familia Ivanescu timp de o saptamana. Acolo am petrecut Craciunul, am avut noi un bradut, adus de catre unchiul meu cu cateva zile inainte de inceperea Revolutiei, acolo am pus cu totii mancare, am gatit si asa am petrecut Craciunul.

Parca in a doua zi de Craciun, stiu ca il impuscasera deja pe Ceausescu. Se zvonea pe strada ca vor intra cu tancurile si vor pune toate vilele la pamant. Chiar venise un soldat la poarta sa ne spuna sa evacuam ca vor intra cu tancurile. Tata si cu vecinul foarte revoltati i-au spus cum e posibil asa ceva, de ce?. Raspunsul: „sunt teroristi”, iar ei trebuiau sa inspecteze mai intai casele. Asa ca a mai venit cu inca un coleg si impreuna cu tata si vecinul au mers sa inspecteze casa. Asa au ajuns si la subsol. Acolo soldatul ii spune tatei sa intre el primul, ca lui ii e frica, tata i-a spus cum sa intre el primul, el nu are arma, sa intre soldatul. In sfarsit, tot indemnandu-se unul pe altul au intrat, au ajuns la concluzia ca nu sunt teroristi, deci nu mai au de ce puna tancurile pe case. Asa am scapat.

Intre Craciun si Revelion, mama a iesit sa dea o oala de sarmale soldatilor, care erau pe strada noastra. In timp ce mama era cu oala de sarmale pe strada a inceput sa se traga. Am inlemnit pana a venit mama acasa. In alta seara, deja se terminase nebunia, coboraseram la noi, dar stateam cu perne in geam. Eu si sora mea dormeam, guvernanta la fel la ea in camera, iar mama cu tata la televizor s-au trezit cu un glonte in geam, noroc ca am avut acele perne si astfel a ricosat glontul. In alta zi, cand tata venea dinspre metrou, de la Aviatorilor, era pe partea cu televiziunea si, din senin, i s-a descarcat arma unui soldat, atunci a auzit cand li s-a spus celor de pe strada “la pamant, se trage”. Tata a inlemnit, era in pozitie culcat la pamant.

M-a marcat foarte mult Revolutia, si acum cand vad imagini din vremea aceea inca plang, iar cand trec pe langa Cimitirul Eroilor ma incearca un sentiment foarte ciudat, ma uit la toate acele cruci si realizez cati oameni au murit. Imaginea caselor de langa Televiziune, cand am iesit prima oara din casa, era dezolanta: arse, bombardate, era ceva apocaliptic. Toate aceste relatari nu ar trebui sa se piarda nicicand, iar copiii nostri trebuie sa afle si sa constientizeze de ce astazi sunt liberi.

Comenteaza